vineri, 16 noiembrie 2007

Porsche Carma Concept Study

Un grup de studenţi pasionaţi de design au creat o maşină care să se muleze pe spiritul constructorului german, rezultatul fiind denumit Porsche Carma.Realizat cu scopul de a deveni un supercar capabil a fi folosit şi în traficul zilnic, Porsche Carma este rezultatul unui grup de patru studenţi de la Institutul Francez de Design Superior, din Valenceinnes. În realizarea maşinii s-a ţinut cont de aplicarea unui design cât mai aerodinamic posibil, studii aprofundate asupra formei maşinii fiind necesare.Astfel un spoiler intern a fost creat pentru a canaliza aerul pe sub caroseria maşinii, în timp ce partea de jos a acesteia include două tuburi Venturi destinate a mări efectul de sol. Propulsia este asigurată de o soluţie clasică Porsche, un motor boxe cu şase cilindrii. Foarte reuşit la prima vedere, conceptul poate să dea câteva idei şi oamenilor de la Porsche, astfel încât pe viitor nu ar fi exclus să regăsim unele din liniile conceptului pe un model de serie al producătorului german.
Sursa : proMotor

Renault Megane 3

După o carieră tumultoasă, cu premii căştigate dar şi probleme de fiabilitate, modelul de clasă compactă francez se intoarce. Renault Megane 3 se va lansa peste un an.Deşi mai este doar un an până la lansarea ce se preconizează a avea loc la Salonul Auto de la Paris, pozele spion cu noul Renault Megane 3 sunt aproape de negăsit, semn că producătorul francez pregăteşte în mare secret aceasta lansare.Francezii de la Autoplus au însă o prima idee despre cum va arata noul model, aceştia fiind suficient de siguri încât să afirme că acestea sunt chiar primele poze cu ultima creaţie a inginerilor francezi. Versiunea coupe va fi vârful de gamă Megane şi se va îndrepta pe o direcţie clar sportivă. Partea frontală este una inspirată de la noile Laguna şi Laguna Coupe, în timp ce spatele este complet nou pentru gama Renault, amintind puţin de Opel Astra GTC dar şi de prima generaţie Megane Coupe, una foarte apreciată la vremea ei.În ceea ce priveşte partea tehnică, noul Renault Megane 3 va împrumuta platforma grupului Renault Nissan regăsită şi pe Nissan Qashqai, asta însemnând o suspensie spate independentă şi o ţinută de drum superioară actualei generaţii. De asemenea sistemul cu roţi spate directoare ce a debutat pe Laguna are mari şanse să fie implementat şi pe noul model de clasă compactă.
Sursa : proMotor

joi, 15 noiembrie 2007

Nissan Murano

Japonezii de la Nissan îşi pun mari speranţe în noul model, care este văzut, cel puţin de către oficialii mărcii, ca unul total nou ce impune noi standarde în clasa sa.Noua generaţie nu se depărtează de la filosofia actualului model, mizând pe un look foarte feminin. Proporţiile au rămas aceleaşi, maşina părând mai degrabă o versiune facelift. Totuşi, modificările estetice se văd atât în partea frontală, unde farurile şi grila au o formă evoluată, cât mai ales în spate, unde stopurile şi profilarea hayonului sunt total diferite. Din lateral se poate observa cu uşurinţă adoptarea unui stil mai musculos, prin evidenţierea bosajelor roţilor şi a muchiei mediane dar şi un set de jante de 18 inch care în versiunile mai scumpe ajung până la 20.În interior pasagerii vor fi întâmpinaţi de un sistem de climatizare optimizat, o sonorizare semnată BOSE, o multitudine de posibilităţi de conectare a dispozitivelor electronice dar şi de un plafon panoramic. Portbagajul ofera un acces facil, o buna compartimentare şi poate fi curăţat foarte uşor.În ceea ce priveşte partea tehnică, noul Murano beneficiază de noua platformă apărută pe Altima, îmbunătăţită şi adaptată pentru cerinţele unui SUV. Acesta are o suspensie independentă la toate roţile şi transmisie standard la roţile din faţă, opţional putându-se opta pentru una la toate cele patru roţi. Motorul V6 de 3,5 litri a fost revizuit, dezvoltă 365 CP şi este cuplat la o a doua generaţie a cutiei de viteze cu transmisie continuă Xtronic CVT.Sistemul de direcţie a fost preluat de la 350Z pentru o manevrabilitate fermă, ce inspiră incredere. Frănarea este asigurată de 4 discuri ventiale asistate de ABS, EBD şi BA iar de siguranţa pasagerilor din interior se ocupă cele şase airbaguri standard. Vânzarile în America vor începe din ianuarie anul viitor.
Sursa : proMotor

luni, 12 noiembrie 2007

Buell XB12TT

Anul acesta am avut parte de două saloane mari despărţite în timp de mai puţin de o lună. Dacă la Koln am văzut Harley-ul XR 1200, pentru Milano, compania americană a păstrat un alt model, mai potrivit spiritului latin al peninsularilor. Buell Lightning Super TT nu este altceva decât o nouă interpretare a conceptului de motocicletă urbană. Eric Buell vrea să ne convingă prin acest model că o motocicletă citadină nu trebie să fie neapărat de cilindree mică, ba din contră, pentru a domina “jungle urbană” ai nevoie de un motor de calibru mare.Astfel, şaua a fost înălţată cu 24 mm, iar ampatamentul a crescut cu 5 mm. Ghidonul a fost înlocuit cu unul mai lat, cu bară de ranforsare în stil supermoto şi a primit protecţii pentru mâini. Noua şa plată, tot în stil supermoto, permite o poziţionare optimă pentru abordarea agresivă a diferitelor curbe.Foarte important este şi preţul. În Italia acesta este de 11.495 euro, cu 500 euro mai mic decât al unui XB 12S şi cu 750 euro mai puţin faţă de preţul unui XB 12Ss. În România, acestă comparaţie nu se poate face, neexistând încă nici un dealer oficial.Un ultim „amănunt”: renunţând la scăriţele pasagerului, XB 12S TT a devenit un monopost. Am scăpat de persoanele insistente, acum suntem liberi să ne bucurăm în cel mai egoist mod posibil de plăcerea pilotajului! Mai ales că avem 102 CP americani la dispoziţie.
Sursa : proMotor

Opel Astra GTC

Este un tuning, dar unul aflat inca in faza de concept, deoarece nu a intrat in “productia de serie”. In primul rand, am ales Opel Astra GTC pentru ca este un model cu o linie a caroseriei de serie exotica, una care imbie la tuning. Din pacate pragul intre o creatie frumoasa si una dezastruoasa este extrem de ingust. Am gasit in curtea celor de la Steinmetz un GTC care la ei se numeste P.GASUS si care merita analizat. Linia caroseriei nu a fost afectata, ci doar pusa in valoare mai bine prin cateva tuse. Putem vorbi de un aer usor mai agresiv al masinii, datorita spoilerelor fata/spate schimbate. Cel fata este complet modificat, cu prize mult mai generoase pentru racire, prezentand si doua guri de ghidare a aerului pentru racirea franelor. Grila frontala a fost inlocuita cu una Steinmetz Type II. Au fost schimbate oglinzile laterale cu unele produse de firma, al caror coeficient aerodinamic e mai bun, dar care in opinia mea prea aduc a M3. E singurul element de design ce poate crea polemici. Deasupra hayonului a fost montat un mic eleron, realizat din doua piese, pentru a creste, la viteze mari, apasarea pe puntea spate. Spoilerul spate a fost si el schimbat si integreaza o noua evacuare centrala dubla, realizata tot de Steinmetz.In scurta vreme, intregul pachet exterior, inclusiv evacuarea, va fi pus la vanzare pentru proprietarii de Astra GTC la Steinmetz. P.GASUS nu se rezuma la o noua colectie de “plastice”, nemtii aruncand o privire atenta si in rest. Descoperim astfel ca masina poate rula fara emotii si cu GPL, lucru care la prima vedere nu prea poate face cinste unui tuner. Steinmetz se poate privi in oglinda fara remuscari, pentru ca s-a gandit si la protectia mediului. In acelasi timp, celor 240 CP le-au fost adaugati alti 45, printr-o remapare a sistemului de admisie. Cei 45 CP sunt disponibili fie ca se ruleaza cu benzina, fie cu GPL. Pentru a nu exista surprize neplacute, ambreiajul de serie a fost inlocuit cu unul sport furnizat de Sachs. Pentru a imbunatati tractiunea si manevrabilitatea, Steinmetz, in colaborare cu Drexler Motorsport, a dezvoltat un LSD (diferential cu alunecare limitata) care transforma radical comportamentul masinii. Daca la un rulaj prin oras aportul acestuia nu prea se simte, la o sesiune de circuit face minuni. Suspensia a fost complet schimbata cu una racing, pentru a elimina orice dubiu vis-a-vis de implicarea nemtilor.Masina este echipata cu jante de 18 inci, prezentate publicului in premiera. Acestea se numesc Steinmetz ST4 Bi-Color si au un design cu 5 spite. In opinia Steinmetz, masina ar trebui echipata cu pneuri Michelin Cup pentru a putea fi numita fara rezerve un “race car for everyday use”. Interiorul este cel care m-a cucerit pe mine. Imi era teama ca voi gasi o “explozie” de creativitate. M-am inselat. Au fost schimbate doar scaunele fata de serie cu unele racing produse de Recaro, lucru absolut firesc la o masina cu potential. In acelasi timp a fost coborata pozitia de pilotaj, aducand pilotul mult mai aproape de centrul de greutate al masinii si facilitand astfel o mai buna “citire” din partea acestuia a reactiilor bolidului. Volanul a ramas de serie, aici putand aparea cateva voci care sa aiba de comentat si pe buna dreptate. A fost inlocuit pedalierul cu unul din aluminiu.Si cam atat am avut de spus despre o masina frumoasa, modificata frumos. Daca v-a inspirat, spor la lucru, daca nu, admirati un tuning discret si elegant.
Sursa : proMotor

Porsche Gemballa Mirage GT

Uwe Gemballa trebuie sa fie un tip tare obsedat de perfectiune. Si-a deschis propriul atelier de tuning in 1970, iar faptul ca a ales sa lucreze cu Porsche este un puternic argument la afirmatia de mai sus. De aici, insa, si un paradox: te apuci tu sa imbunatatesti masini care sunt etalonul categoriei? Pare la fel de hilar ca operatiile penibile ale celor de la West Coast Customs, care s-au gandit ca un Enzo fara nu stiu ce jante Giovanna nu e bun… Yeah, right! Numai ca Uwe, se pare, a stiut intotdeauna ce face. Masinile create de el au stabilit numeroase recorduri, dintre care cele de pe Nürburgring mi se par foarte relevante.Prima data, la sfarsitul anilor ‘90, s-a impus un bolid de 600 CP, iar in 2001, cu celebrul Wolfgang Kaufmann la volan, o “racheta” a casei Gemballa a absolvit Ring-ul cu un timp de 7:32,52. Recordul a fost batut mai tarziu de un Carrera GT de serie, cu mai putin de o secunda, iar acest fapt a fost de ajuns pentru ca eroul nostru sa vada rosu in fata ochilor.Cred ca si din acest motiv, in pozele oficiale, Gemballa Mirage GT apare “imbracat” in rosu, in timp ce, antitetic, numele sau este completat de sintagma Black Edition. Nu a incercat, cel putin din cate stiu eu, sa bata vreun record pana acum, dar sunt convins ca, in timp, GT-ul de serie nu va sta in calea acestei “creaturi” care aspira, pe drept, la statutul de über-Porsche.Dar ce este, de fapt, Mirage GT? In jur de 1.500 de proprietari de Carrera GT reprezinta posibilul sau target. Acesti oameni, desi un GT nu este deloc un produs de masa, s-ar putea sa aiba destule fite-n cap pentru a fi dispusi sa mai investeasca in masinile lor.Motorul GT-ului este deja unul de vis. Pistoanele alearga furibunde intr-un bloc in format V10 de 5,7 litri – o cilindree asociata de mine aproape intotdeauna, involuntar, cu a celebrului HEMI de peste Ocean. Dar, spre deosebire de za german, acestuia din urma turatiile stratosferice, atat de naturale pentru un supercar, ii sunt necunoscute. Astfel ca sunt nevoit sa optez negresit pentru muscle-ul european de 612 CP.Dar daca va spun ca se poate si mai bine? Dupa principiul pilotilor de curse – “You can never have too much power” –, Gemballa a lucrat la managementul electronic al acestui propulsor, crescand puterea maxima cu aproximativ 40 CP. Cum cresterea puterii nu vine niciodata singura, 20 Nm intregesc imaginea de ansamblu si explica de ce s-a redus acceleratia 0-100 km/h cu 0,1 secunde, coborand la 3,8! Pentru ca eforturile inginerilor sa fie de “rasunet”, evacuarea standard a fost inlocuita cu una din otel inoxidabil, care in loc de doua evacuari are patru. Cele suplimentare au luat locul farurilor de ceata, care au fost plasate sub difuzor.Ca veni vorba de difuzor, trebuie sa remarc faptul ca Mirage GT vine si cu un kit complet de caroserie, executat din fibra de carbon. Asta face ca masina sa para pregatita pentru a lua startul in celebra cursa de 24 de ore de la Le Mans. Iti sar in ochi imediat gurile de aerisire suplimentare, incastrate in noul spoiler frontal. Acesta din urma este prelungit in jurul masinii, prin “fustele” laterale, dar si prin noul difuzor, menit sa genereze si mai multa apasare pe puntea spate. Tot in spate a aparut si un eleron de mari dimensiuni, in care este incorporata o frana aerodinamica similara celei de pe Bugatti Veyron.La interior se remarca sistemul infotaiment complet, dotat cu un display 6,5”, respectiv tonele de materiale exclusiviste, cum ar fi alcantara sau carbonul.Uwe Gemballa va da, in total, 229.800 de motive ca sa optati pentru acest pachet. In euro…
Sursa : proMotor

Lincoln MKR

Pentru europeni, Lincoln = zero. Pentru americani, Lincoln era într-o vreme rivalul lui Cadillac în ce priveşte luxul şi stilul. Vremurile acelea au apus, iar marca americană, fiica bătrână a lui Ford, îşi mai găseşte cât de cât strălucirea doar pe la marile saloane auto. Cum este şi cazul showului de la Detroit din această iarnă.Teoretic, acest MKR ar vrea să ne arate direcţia de design a viitoarelor modele de serie, însă multe dintre elementele conceptului sunt prea avangardiste pentru a fi aplicate în viitorul apropiat.„Nările” nu vor fi probabil la fel de mari, dar vor exista, fiind o reminiscenţă a modelului Continental Cabriolet din 1941. Deşi farurile sunt ridicol de mici, putem spune că se integrează destul de armonios în desenul părţii frontale, aşa încât acum putem vorbi cu adevărat de o imagine de marcă Lincoln. Fanii BMW s-ar putea să cam râdă, dar suntem la o distanţă destul de mare de un eventual plagiat.Spatele mizează şi el pe masivitate, dar, de data asta, doar sigla de mari dimensiuni însoţeşte stopurile orizontale foarte înguste. De remarcat umerii foarte laţi, datorită îngustării lăţimii părţii superioare a caroseriei, precum şi imensele ieşiri de eşapament, integrate în spoiler.Linia laterală este extrem de curată şi nu este prea departe de ceea ce am văzut la Ford Interceptor. Numai că Lincoln este mai stilat şi fluidizează orice muchie şi linie. De aceea, jantele cromate de 21” sunt foarte reuşite, iar în profilul pneurilor găsim chiar şi sigla mărcii. Probabil ca să se ştie că pe aici a trecut un Lincoln...Portierele nu au mânere, deschizându-se automat la atingerea unui buton din rama cromată. Universul interior este clar unul luxos, de o simetrie aproape bolnavă. Cei patru pasageri ar fi bine să fie pasionaţi de bowling, deoarece consola, care se întinde de la parbriz până la lunetă, seamănă cu o rampă pentru bilele de bowling. Trecând peste glume, habitaclul este pentru cei sofisticaţi, deşi mizează pe simplitate, nu pe aglomerare. Acoperişul panoramic din sticlă include parbrizul şi luneta, iar în partea centrală este susţinut de două traverse curbate, stilizând sigla Lincoln. Nice, dar nu o să vedem aşa ceva pe modelul de serie.În schimb, grupul motopropulsor este o propunere viabilă: V6 de 3,5 litri, de 415CP, cu injecţie directă şi două turbocompresoare, care funcţionează cu E85, carburantul ecologic al momentului. Cutia de viteze este, bineînţeles, automată, cu şase trepte şi acţionare de la padelele de pe volan. Mai adăugăm suspensia independentă şi frânele Brembo şi constatăm că MKR ar putea fi o berlină chiar sportivă. Asta doar dacă Ford chiar se va ţine de promisiune şi va scoate Lincoln din conul de umbră al ultimei decade.
Sursa : proMotor

Volkswagen Tiguan by ABT

Programat pentru debut la echivalentul european al SEMA, ESSEN Motorshow, ultima creaţie a celor de la ABT aduce un aer de dur micului SUV german.Evenimentul european se va desfăşura între 1 şi 9 decembrie, fiind prezente multe maşini cu modificări atât cosmetice cât şi mecanice. În aceeastă categorie se încadrează şi Volkswagenul Tiguan pregătit de ABT. În ceea ce priveşte aspectul exterior, tunerul german a pregătit un kit estetic foarte agresiv, cu spoilere noi, extensii de aripi, praguri modificate, o grila nouă şi un set original de jante, disponibile în 18, 19 şi 20 de inch.Un aspect agresiv cere şi o atitudine pe măsură sub capotă, astfel că ABT a umblat şi la paleta de motoare. Astfel motorul pe benzină de 1,4 litri turbo are în loc de 150, 200 de CP. Şi versiunile pe motorină ale motorului de 2.0 litri au crescut în putere, până la 170 respectiv 200 CP. Pentru a face faţă hegheliilor mărite de sub capotă ABT e echipat noul Tiguan cu o suspensie sport ajustabila şi un sistem de franare mărit.
Sursa : proMotor

Roland Sands vine cu propuneri noi

Extravagantul constructor de motociclete american, Roland Sands, propune o nouă clasă în campionatul american de motociclism viteză.Fostul pilot pe nume Roland Sands a construit o motocicletă eminamente sportivă, plecând de la ideea accesibilităţii. În jurul unei motociclete de motocross, Roland a construit o motocicletă destinată curselor de viteză pe circuit.Echipate cu motoare monocilindrice de 450 cmc, motocicletele care ar putea participa în aceste curse compensează handicapul de putere (la motocros aceste motoare ajung pe la 60 CP) printr-o masă proprie care poate scădea lesne sub 120 kg. Cu o investiţie de cca 10.000 de dolari pentru un motor care să poată emite pretenţii în mâinile unui pilot cu ceva talent, aceste motociclete nu sunt accesibile oricui dar prin comparaţie cu preţul unui supersport de 600 cmc, mai ales dacă se consideră şi costurile de exploatare, noua categorie ar putea înlocui cu succes, recent decedată, clasa 250 cmc cu motoare în doi timpi. Principalul susţinător al noii clase este Gavin Trippe, unul dintre artizanii show-lui "Superbikers" din care au evoluat cursele de supermoto.În ultimul deceniu al secolului trecut, pe circuitele din Europa începea să se dezvolte o nouă clasă de motociclism viteză. Pe şasiul unor motociclete de 125-250 cmc, artizanii montau motoare monocilindrice de la motociclete de motocros sau enduro. Noua categorie se numea Supermono. Scăderea preţurilor motocicletelor supersport de 600 cmc a dus la scăderea apetitului pentru acest tip de motociclete şi la dispariţia aproape totală a pilotului-mecanic.Roland Sands speră să renască spiritul pilotului-mecanic prin crearea unei noi clase care să permită participarea piloţilor privaţi cu implicaţii financiare cât mai mici.
Sursa : proMotor

BMW X5 4.8i M Sport

Cel mai popular SUV bavarez se bucură de atingerea tunerului de casă M, iniţial primind un pachet estetic disponibil doar pe varianta 4.8i.Modificările aduse de noua versiune constau în spoilere noi, scaune şi suspensie sport, jante de 19 inch, ornamente mate din aluminiu, blocuri optice de culoarea antracitului şi, evident, nelipsitele logo-uri M montate atent în exterior şi interior.Pentru cei care vor să-şi personalizeze şi mai mult maşinile, sunt disponibile opţional şi jante de 20 de inch. Introducerea noii versiuni era de aşteptat, în condiţiile în care 90% din clienţii de X5 cumpărau modelul în versiunea Sport.Pachetul sport este disponbil în 6 culori de exterior şi 4 nuanţe de interior. Pentru început, numai versiunea dotată cu motor V8 de 4.799 cmc va beneficia de logo-ul M, versiune ce dezvoltă 355 CP, suficienţi pentru a propulsa imensul SUV până la prima sută de km în doar 6,5 secunde. Viteza maximă de 240 km/h se poate să nu fie suficientă pentru viitorii posesori, însă, cel puţin, BMW stă mai bine decât concurenţii săi la capitolul consum şi emisii de dioxid de carbon.M Sport va fi disponibil la sfârşitul anului şi pentru modelele 3,0d şi 3,0si, mai multe detalii urmând a fi date publicităţii la o dată apropiată lansării.
Sursa : proMotor

Audi R8

Începând cu data de 28 septembrie 2006 au fost făcute primele comenzi, urmând ca în prima jumătate a anului 2007 maşinile să ajungă la proprietarii de drept.Habitaclul este “împins” foarte mult spre partea frontală, fiind un element generalizat al maşinilor cu motor central. Aripile frontale şi posterioare, cu un profil destul de pronunţat, sunt create astfel încât roţile să se integreze în linia automobilului. Datorită lungimii (4,43 m) şi a ampatamentului (2,65 m), noul Audi R8 oferă un spaţiu mai mult decât generos celor doi pasageri. Caroseria din aluminiu Audi Space Frame (ASF) este compromisul ideal între o greutate scăzută şi o ridigitate mare, acestea fiind caracteristicile principale ale unei maşini supersport, din punct de vedere al proprietăţilor fizice ale caroseriei. Aceste afirmaţii sunt întărite de raportul foarte bun greutare/putere, a cărui valoare este de 3,71 kg/CP. Un lucru inedit este forma oglinzilor interioare ale farurilor, care sunt inspirate după arhitectura Casei de Operă din Sydney, iar la sfârşitul anului 2007 vor fi disponibile, ca dotare opţională, faruri cu tehnologie LED.Noul Audi R8 este propulsat de un motor V8 de 4,2 litri, care furnizează o putere de 420 CP la 7.800 rpm şi un cuplu maxim de 430 Nm, atins între 4.500 şi 6.000 rpm. Acest motor beneficiază de ultimele inovaţii ale sistemului de alimentare cu injecţie directă de benzină. Pentru a demonstra că este o supersportivă, 90% din valoarea maximă a cuplului motor este menţinut constant între 3.500 şi 7.600 rpm. Graţie acestor valori, Audi R8 atinge 100 km/h în 4,4 secunde, viteza de top fiind de 300 km/h. Viitorii clienţi Audi pot opta pentru o cutie de viteze manuală cu şase trepte sau, opţional, pentru o cutie secvenţiala R tronic.Pentru a preveni efectul de “scurgere” a lichidului din baia de ulei datorită acceleraţiilor laterale şi longitudinale foarte mari, propulsorul lui Audi R8 adoptă un carter uscat. Acest lucru impune folosirea a două pompe de ulei, una de admisie, respectiv una de evacuare a uleiului din carter, tehnologia provenind din cursele auto.Un alt element care provine tot din lumea sportului cu motor este sistemul de suspensie, care ajustează cursa şi modul de funcţionare a amortizoarelor prin intermediul unui lichid cu vâscozitate sensibil la un câmp magnetic. Astfel, prin intermediul unor electromagneţi montaţi în jurul amortizoarelor şi a unui computer care “sesizează” stilul de conducere al celui aflat la volan şi condiţile suprafeţei de rulare, se modifică vâscozitatea lichidului din telescoape, deci tăria amortizării, pentru a se asigura stabilitatea maşinii.Interiorul este dominat de un aer sportiv, creat de modul în care sunt poziţionate instrumentele de bord, amplasate astfel încât să ofere şoferului cea mai bună vizibilitate asupra informaţiilor furnizate. Volanul sport are partea inferioară aplatizată, caracteristică specifică modelelor supersport. Scaunele sport profilate sunt standard din piele în combinaţie cu stofă, opţional acestea fiind acoperite în întregime cu piele.Noul modelul Audi R8 este construit în Germania, la noua uzină Audi din Neckarsulm. Întreaga producţie este atent supravegheată, după modelul unei uzine producătoare de avioane. Echipe formate dintr-un număr mic de oameni verifică fiecare componentă în parte, de la caroserie până la prezoanele roţiiolor. Această metodă oferă garanţia că cele 15 maşini care sunt construite în fiecare zi se ridică la nivelul standardelor impuse.
Sursa : proMotor

Alfa Romeo GTV Evoluzione

XLR-8 Motor Show are loc anual pe insula Malta, fără a face mare vâlvă. Anul acesta, însă, s-a evidenţiat clar un model exuberant Alfa Romeo.Ceea ce vedeţi în poze nu este un concept al casei italiene, ci este un remake al unui model de acum aproape 30 de ani. Denumit GTV Evoluzione, proiectul se bazează pe un model Alfa Romeo GTV din 1979, pe care tunerul Racer X Design l-a modificat ca la carte.Conceptul are o lăţime impresionantă, faţă de modelul originar ecartamentul fiind mai mare cu 20 cm în faţă şi 23 cm în spate. Kitul exterior este, practic, o nouă caroserie, fiind din metal, nu din fibră de sticlă. Motorul este un V6 de 3,0 litri modern, iar sistemul de frânare provine de la Brembo, beneficiind de discuri de 300 mm, în timp ce suspensiile au fost regândite de la zero. Jantele din aliaj sunt create special pentru acest concept. Munca studioului de tuning nu a trecut neobservată, GTV Evoluzione primind premiul "Best Modified Classic" la ediţia din acest an a salonului maltez de tuning. Sperăm că designerii Alfa Romeo nu vor rămâne impasibili.
Sursa : proMotor

duminică, 11 noiembrie 2007

Lotus Elise Club & Exige S

Deşi numele Elise poate da impresia că vorbim despre o maşină delicată, dedicată femeilor, adevărul este cu totul altul. Lotus Elise se numără printre cele mai eficace maşini supersport de pe piaţă, în ciuda motorizării cu cilindree redusă.Noua ediţie specială "Sports Club" presupune adoptarea unui compresor mecanic Eaton pe motorul de numai 1,8 litri, ceea ce duce puterea la o valoare de 220 CP. Dacă luăm în calcul masa de numai 900 kg a maşinii, nu ne miră performanţele: 0-200 km/h în doar 4,6 secunde şi o viteză maximă de 240 km/h. Jantele speciale de 17" sunt încălţate cu pneuri high-performance Yokohama, de 225/45R17, iar, opţional, poate fi comandat un diferenţial autoblocant, pentru 1.600 euro în plus.Maşina poate fi comandată cu două pachete. Varianta "Sport" se bazează pe suspensii racing Bilstein şi pe un sistem de control al tracţiunii, iar sistemul de ungere are două radiatoare de răcire. Nu lipsesc scaunele sport şi jantele forjate din aluminiu. Pachetul "Touring" mizează pe confort: tapiţerie din piele, ornamente din fibră de carbon, materiale fonoabsorbante şi faruri de ceaţă. Am putea spune că britanicii sunt destul de zgârciţi, dar, având în vedere preţul de bază de 50.000 euro şi destinaţia maşinii, vorbim practic de una dintre cele mai bune oferte pe piaţa maşinilor sport.Exige este varianta mai "necivilizată" a lui Elise, fiind un coupe cu două locuri destinat strict pilotajului. Pentru 2008, poate fi comandat un pachet sport special, de aproximativ 4.000 euro, care presupune, în primul rând, adoptarea unui alt compresor. Acesta oferă, faţă de motorul lui Elise Sports Club, un plus de 23 CP şi de 15 Nm, puterea atingând 243 CP. Ceea ce înseamnă un demaraj mai bun cu 0,4 secunde şi o viteză maximă mai mare cu 5 km/h. Deşi nu pare interesant, consumul mediu rămâne la aceleaşi cote, în jurul valorii de 9,1 litri/100 km.Exige S mai beneficiază de ambreiaj modificat, cu amortizor de şocuri, plus un sistem de frânare AP, cu etriere cu patru pistonaşe, discuri de 308 mm şi tubulaturi ranforsate. Însă opţiunea inedită, care va face deliciul piloţilor, este sistemul "Launch Control" (în combinaţie cu sistemul variabil de control al tracţiunii), care poate fi setat în 30 de moduri - de la un buton de pe volan poate fi preselectată valoarea turaţiei la care pilotul doreşte să cupleze ambreiajul, pentru un demaraj fulminant. Cu alte cuvinte, britanicii au găsit un răspuns rezonabil pentru "manetino"-ul Ferrari.
Sursa : proMotor

Mitsubishi Double Shotz Hot Wheels Concept

De la departare pare un adevărat supercar, o maşină dorită de toată lumea. De aproape e o jucărie. Dar tot e dorită de toată lumea.Producătorul de jucării Mattel a anunţat că anagajatul american Gary Ragle al Mitsubishi Motors Research and Design of America (MRDA) a fost nominalizat printre cei şapte finalişti ai primei campanii Hot Wheels Designer's Challenge, un eveniment prin care firma producătoare de jucării a făcut apel la producătorii de maşini pentru realizarea unor noi designuri de modele. Creat pentru a reprezenta adevaratul spirit Mitsubishi, Double Shotz celebrează motorul 4G63 şi marca Lancer Evolution. Dezvăluit pentru prima oară la Specialty Equipment Market Association (SEMA) Show, modelul va fi disponibil în magazine din primăvara anului viitor. Între timp poate Mitsubishi se hotărăşte să scoată o asemenea bijuterie şi la dimensiuni normale.
Sursa : proMotor

Ford Mustang Bullitt

Producătorul american aduce înapoi la viaţă o legendă a marilor ecrane printr-o reîncarnare într-un Mustang modern.
Noul model este un demn urmaş al Mustangului devenit vedetă alături de Steve McQueen în filmul Bullit din 1968. Ultima creaţie a celor de la Ford este un adevărat lup în blană de oaie, Bullitt fiind vopsit într-o nuanţă verde închis, opţional putând fi comandat şi în negru, şi lipsit de orice detalii sau sigle care ar putea tradă performanţele modelului american. Doar în interior echiparea cu crom satinat şi prezenţa unor tăbliţe de identificare reuşesc să dea câteva indicii legate de potenţialul maşinii.Sub capotă regăsim motorul Ford V6 de 4,6 litri ce dezvoltă în acest caz 315 CP, creşterea de putere ducând la o reducere a timpului de acceleraţie până la 100 km/h cu 0,3 secunde. Linia roşie a turometrului a fost mutată la 6500 rpm, în timp ce suspensia a fost uşor schimbată pentru a face faţă puterii suplimentare. Potrivit celor de la Ford, producţia va fi limitată la 7700 de unităţi şi comercializarea va începe de la un preţ de doar 31075 de dolari.
Sursa : proMotor

Ferrari FXX

Ferrari FXX este imbinarea eforturilor de dezvoltare a tehnologiei destinate exclusiv maşinilor de curse.
Noul pachet FXX Evoluzione reprezintă punerea în practică a datelor adunate de Michael Schumacher în decursul celor doi ani de teste, în cadrul programului FXX. Datorită succesului de care s-a bucurat acest proiect, compania italiană a prelungit perioada de teste cu încă doi ani.Echipata cu un propulsor V12 de 6,3 litiri, care dezvoltă 860 CP la 9.500 rpm, FXX Evolizione este o maşină dezvoltată special pentru circuit, ea nefiind omologată pentru drumurile publice. Maşina este echipată cu o cutie de viteze îmbunătăţită, schimbul treptelor de viteză realizându-se în doar 60 de milisecunde, iar sistemul de control al tracţiuni a suferit modificări semnificative pentru ca maşina să poată beneficia de toate resursele dezvoltate de propoulsor.Cu un cont in bancă suficient de "gras" poţi să participi la programul de dezvoltare FXX, fiind prezent la una din cele şase sedinţe oficiale de teste, anunţă Ferrari. Astfel, două dintre aceste evenimente vor fi desfăşurate în America de Nord, alte două vor fi rezervate pentru Europa, iar ultimele două vor fi destinate Asiei.
Sursa : proMotor

sâmbătă, 10 noiembrie 2007

În perioada anilor '30-'50, din atelierul parizian al italienilor Figoni & Falaschi au ieşit peste 1.000 de caroserii extravagante, care echipau şasiuri de renume ale epocii: Delahaye, Delage, Talbot Lago sau chiar foarte rarele Duesenberg.Modelul de faţă este o reinterpretare a unei maşini din 1937, construită de Giuseppi Figoni pe un şasiu Delahaye şi a cărei valoare este estimată la mai mult de un milion de dolari. De această dată, şasiul şi motorizarea provin de la un Chevrolet Corvette model 1997 (de fapt, o maşină care a trecut printr-un accident...). Mai multe companii americane, specializate în customizare şi accesorii after-market, au contribuit la realizarea acestui automobil fascinant, sub supravegherea lui Terry Cook, fostul editor al revistei americane Hot Rod în anii '70.Pentru ca exteriorul să aibă un aspect cât mai apropiat de al unei bărci de viteză, firma Superior Custom Classics a realizat stinghii special laminate, din lemn de stejar, lipite peste suprafaţa din fibră de sticlă a caroseriei printr-un liant special, care se foloseşte la fabricarea ambarcaţiunilor. De asemenea, vopseaua folosită este una specială, la fel ca şi lacul aplicat deasupra, în timp ce interiorul din piele este de provenienţă BMW. "Aripile" roţilor au fost fabricate separat, din fibră de sticlă, iar sistemul de direcţie a presupus modificări importante pentru a permite virarea pneurilor în interiorul pasajelor.
Despre preţ nu există încă informaţii, însă pentru cei interesaţi această maşină este disponibilă sub formă de kit car.
Sursa : proMotor

Viper SRT10 ACR

Noul model a fost creat special pentru a fi alergat pe o pistă, diferenţele faţă de un Viper normal fiind multe şi încep de la kitul aerodinamic ce conţine multe elemente adaptive, paintjobul cu dungi sport şi terminând cu suspensia de circuit, reglabilă în tărie şi înălţime.S-au luat măsuri şi în privinţa reducerii greutăţii, efectuându-se modificări la jantele negre încălţate cu pneuri Michelin Sport Cup şi la sistemul de frânare. Pentru cei cu adevărat pasionaţi Dodge le propune o metoda mai drastică de reducere a masei prin renunţarea la sistemul audio, materialele fonoabsorbante, kitul de vulcanizare şi mocheta din interior. Motorul folosit este un V10 de 8,4 litri ce dezvoltă 600 CP, echipat cu bloc din aluminiu, camere speciale de ardere, supape mărite şi Variable Valve Timing (VVT). Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală cu şase trepte şi de un diferenţial cu alunecare limitată.
Sursa : proMotor

Subaru Impreza STI

Încrucişarea dintre un Subaru Impreza STi şi caracteristicile unui ATV duce la apariţia unui monstru ce atrage atentţia oricui.O motocicletă cu patru roţi cu un motor de Subaru Impreza WRX STi este în mod clar ceva nebunesc. ATV-ul din galeria foto îi aparţine lui Ken Brough, un nou-zeelandez ce se descrie ca un om de 50 de ani cu benzină în sânge. Creaţia denumită de către proprietar STiATV are un motor de Subaru Impreza de 2.0 litri ce dezvoltă 230 de CP la care a fost adăugată o cutie de viteze cu cinci trepte.Nu se cunosc încă cifrele cu privire la acceleraţie şi viteza maximă, însă performanţa mai mut ca sigur nu va fi o problemă, mai ales că greutatea totală este de doar 530 Kg. Pot exista unele probleme în ceea ce priveşte distrubuţia maselor, de 70/30 între faţă şi spate. Aspectul cel mai trist este că în ciuda eforturilor depuse, Ken nu a putut să-şi omologheze maşinăria pentru folosirea pe şosele publice din Noua Zeelendă. Mai multe detalii puteţi găsi pe pagina personală a lui Ken.
Sursa : proMotor

Aston Martin DBS

De fapt, DBS este Astonul de stradă în care te vei simţi la orice oră ca un mic James Bond, detaliile maşinii dând impresia că eşti la volanul unui arsenal pe patru roţi, precum cele din seria de filme ale agentului 007.Aston Martin DB9 este un mic pachet de muşchi, dar nu renunţă la fluiditate şi la o anumită notă de nobleţe.DBS, în schimb, scoate în schimb latura agresivă, regăsită pe modelul de curse DBR9, aspectul exterior fiind încărcat realmente de accesorii aerodninamice relativ discrete. Spoilerul frontal adoptă fante de aerisire generoase şi ferm profilate, în contradicţie cu liniile curbe ale maşinii. Pe capotă există patru fante de aerisire, care par a disimula ascunzişul unor mitraliere, în timp ce, din gura de aerisire de sub grila foarte cunoscută, te aştepţi să fie lansate în orice moment câteva rachete sol-sol.Pragurile laterale lăţesc foarte mult automobilul, iar spatele devine de-a dreptul milităresc, cu eleronul său integrat, ieşirile războinice ale evacuării şi difuzorul din firbă de carbon. Stopurile, datorită formei şi culorii metalice, dau impresia că ai fost depăşit de un tanc blindat, iar senzorii de parcare te duc mai mult cu gândul la nişte căpăcele de unde se va scurge pe şosea ulei sau vor fi lansate alice, pentru a scăpa de urmăritori, ca în filmele lui Bond.Totuşi, din punct de vedere tehnic, cu adevărat special la caroseria lui DBS este amestecul de aluminiu, magneziu şi fibră de carbon, care îmbracă o structură integral din aluminiu (cunoscuta platformă VH). În plus, finisarea într-o nuanţă grafit îi conferă o exclusivitate aparte acestui nou model. Dacă DB9 este un coupe cu 2+2 locuri, pentru DBS s-a preferat renunţarea la cele din spate, rămânând un pur coupe GT cu două locuri şi o ambianţă gândită cu mult bun gust.Interesant este faptul că scaunele sport şi volanul îmbrăcate în piele, ornamentele din aluminiu şi carbon sau pedalierul racing nu creează o atmosferă de curse, fiind mai potrivit costumul impecabil decât combinezonul şi casca. Dintre opţiunile disponibile pentru acest automobil remarcăm scaunele din Kevlar sau finisarea consolei centrale în Piano Black. Oricum, grija pentru detalii este obsesivă, iar nivelul dotărilor, cum altfel, extravagant. Dar ce vă gâdilă mai mult orgoliul: multiplele gadgeturi electronice şi sistemul audio de 700 W sau butonul START/STOP, care arată ca un mic giuvaer pe consola centrală?Acesta pune în mişcare un nobil V12 de 6,0 litri, care dezvoltă 517 CP la 6.500 rpm şi un cuplu de 570 Nm la 5.750 rpm. Faţă de propulsorul lui DB9, asistăm la o creştere a puterii cu 60 CP, ceea ce, cumulat cu o scădere a greutăţii totale cu aproape 100 kg, îi conferă lui DBS performanţe remarcabile: 300 km/h viteză maximă şi doar 4,3 secunde pentru demarajul până la 100 km/h. Nu sunt neapărat valori care să mai impresioneze în domeniul supersportivelor, dar DBS accelerază cu 0,6 secunde mai rapid decât DB9, ceea ce este o evoluţie remarcabilă pentru Aston Martin. Şi asta în condiţiile în care acest V12 este strunit printr-o cutie de viteze manuală, cu şase trepte!Aşadar, în cazul unei urmăriri spectaculoase, mister James Bond nu are nici un motiv să dea vina pe maşina sa, mai ales că, prin apăsarea timp de patru secunde a butonului DSC, îşi va putea evidenţia calităţile de pilot fără ajutorul electronicii. Totuşi, chiar dacă DBS a fost vedeta Concursului de Eleganţă de la Pebble Beach, până şi agentul 007 trebuie să aştepte Salonul de la Frankfurt, pentru a afla care este suma pe care trebuie să o completeze pe cec.
Sursa : proMotor

Concepte moto Suzuki: Biplane şi Crosscage

Biplane evocă într-un stil propriu epoca de aur a aviaţiei. În acceptul multora, motociclismul este o ramură mai accesibilă a aviaţiei aşa încât acest concept împrumută de la aeroplanele interbelice atât elemente de design, cât şi soluţii constructive.Motorul V4 dispus longitudinal constituie principalul element constructiv întocmai ca la avioanele de vânătoare din cel de-al doilea război mondial, în vreme ce furca frontală, de tip Hossack, din fibră de carbon, imită carenajului aerodinamic al trenului de aterizare. Roata frontală este echipată cu două discuri perimetrale ca la Buell, iar etrierele sunt încorporate în braţele furcii. Carenajul integral evocă formele unui fuzelaj de avion, fără a transforma Biplane într-un trabuc pe două roţi, aşa cum se întâmpla în anii de glorie ai recordurilor de viteză. Biplane este doar un studiu de design, iar oficialii Suzuki Motor Co. au declarat că nu va exista un model de serie.Al doilea concept, deşi mai inovator din punct de vedere tehnic, pare a avea ceva mai multe şanse de a deveni realitate. Încă de la începutul acestui an vă anunţam că Suzuki a încheiat un parteneriat cu Intelligent Energy (compania care a construit ENV, prima motocicletă echipată cu pilă de combustie), în vederea dezvoltării soluţiilor de propulsie alternativă. Primul rezultat al acestei colaborări este conceptul Crosscage.Propulsat de un motor electric alimentat de la o pilă de combustie răcită cu aer şi de un pachet de acumulatori de litiu, Crosscage promite prestaţii onorabile în condiţiile unui impact minim asupra mediului. Propulsia alternativă a forţat designerii să găsească soluţii noi şi pentru construcţia ciclisticii. Cadrul în formă de "X" asigură un compromis între rigiditate, greutate şi spaţiu. Motorul amplasat chiar pe bascula monobraţ a eliminat transmisia clasică prin curea, lanţ sau cardan. Pentru un plus de avangardism, s-a folosit şi o suspensie telescopică monobraţ cu articulaţii de ghidare, soluţie cu un impact vizual puternic dar cu avantaje mai mult decât discutabile. Chair suntem curioşi să vedem cum s-ar comporta o astfel de suspensie pe perioadele de frânare dinaintea unui viraj.Nu au fost comunicate date tehnice referitoare la puterea motorului, capacitatea acumulatorilor sau puterea pilei de combustie, dar acestea ar trebui să fie superioare performanţelor lui ENV. Vă remintim că motocicleta britanicilor folosea o pilă de 1 kW, un motor de 6 kW (8,1 CP) şi un set de patru acumulatori cu plumb. Cu o masă de numai 80 kg, ENV putea atinge un maxim de 80 km/h, iar autonomia ajungea la 160 km.Alături de cele două concepte, Suzuki va expune şi gama de modele pentru 2008, printre care Hayabusa, primadona ofertei nipone şi B-king, conceptul care de mai bine de un an ne tot ameninţă că va deveni realitate.
Sursa : proMotor

Volvo C30

La nivel estetic, maşina a căpătat o temă vizibil inspirată din nisip, valuri şi surf, desenul orange îmbinându-se armonios cu albul caroseriei, care aminteşte de zăpezile scandinave. Designerii nu s-au limitat doar la desene, ci au conceput un întreg pachet aerodinamic, care presupune spoilere faţă/spate modificate, praguri şi pasajele roţilor lăţite, precum şi un eleron deloc neglijabil în partea superioară a originalului hayon.Aspectul sportiv este întărit de jantele Volution V Titan, de 19", din aliaj uşor, care, împreună cu garda coborâtă cu 40 mm, fac din C30 un mic năzdrăvan al şoselelor virajate, mai ales că pneurile Continental Sport Contact III sunt de dimensiuni apreciabile, având dimensiunea de 235/35R19. Printre spiţele jantelor sunt vizibile etrierele de frână, vopsite tot în orange şi echipând discuri de frână generoase, de 326x30 mm. Toate aceste îmbunătăţiri nu sunt doar de amorul artei, maşina fiind capabilă să atingă 100 km/h în doar 5,4 secunde, datorită celor 300 CP dezvoltaţi de cunoscutul motor turbo de 2,5 litri, în cinci cilindri, ale cărui componente au fost mdificate de tunerul de casă Heico.Modificările nu au ocolit nici interiorul, puternic personalizat datorită tapiţeriei orange, care îmbracă tot habitaclul, chiar şi bordul. Cu atât mai mult ies în evidenţă ornamentele de aluminiu de pe consola centrală subţire (trade-mark Volvo) şi de pe uşi sau pedalierul sportiv personalizat. Bineînţeles, logo-ul şi sigla Heico se întâlnesc peste tot, de la scaune până la măciulia schimătorului de viteze. Şi, pentru că este o maşină dedicată eminamente tinerilor pasionaţi de adrenalină, nu putea lipsi un sistem audio foarte performant, Alpine Dolby Pro Logic II Surround, cu o putere totală de 650 watts.Vestea bună este că maşina nu va rămâne la stadiul de concept dedicat exclusiv saloanelor auto, toate echipamentele prezenze pe ea regăsindu-se în catalogul de personalizare Heico.
Sursa : proMotor

BMW X6

X6 este deja cunoscut ca SUV-ul coupe cu patru uşi şi promite să fie o prezenţă ineidtă pe şosele, începând cu 2008.
Bazat pe BMW X5, noul BMW X6 a reuşit să inducă în eroare multă lume datorită camuflajului, însă, recent, au apărut primele poze-spion clare, pe baza cărora cei de la Auto Motor und Sport au reuşit să creeze un model pe calculator foarte apropiat de ceea ce vom vedea în realitate la Salonul de la Detroit din 2008.
Maşina va fi derivată tehnic din X5, păstrând aceeaşi valoare de 2,93 metri pentru ampatament, dar lungimea va fi ceva mai mare, ajungând la 4,9 metri, în timp ce înălţimea va fi mai mică cu aproximativ 10 cm. Datorită parbrizului mai înclinat şi a plafonului foarte curbat spre spate, s-a optat pentru soluţia unui habitaclu cu doar patru locuri, în timp ce portbagajul ar trebui să fie suficient pentru patru saci de golf.
Planşa de bord va păstra, în mare, caracteristicile celei de la X5, dar tuşele sportive vor fi mult mai evidente. X6 va primi noua cutie de viteze automată ZF cu opt trepte, care se va regăsi şi pe următoarea generaţie a limuzinei Seria 7, precum şi un sistem start-stop, pentru reducerea consumului. Este de aşteptat ca X6 să beneficieze de o motorizare de top în jurul a 500 CP, dar încă nu se ştie dacă această versiune va intra sub jurisdicţia departamentului Motorsport.
Sursa : proMotor

BMW M3 Cabrio

Nu putem spune că BMW M3 Cabrio nu a avut succes, dar, atunci când vorbim de maşini cu pretenţii supersport, caroseria decapotabilă are multe minusuri, ţinând de rigiditate şi aerodinamică. În plus, este greu de crezut că ocupanţii locurilor din spate pot suporta curenţii şi turbulenţele de la 250 km/h – de aceea un roadster cu doar două locuri, precum Mercedes SL, are mai mult sens decât un cabriolet cu patru locuri.
Dar, din moment ce Seria 6 Cabrio şi coupe-ul M6 există, de ce nu ar coexista în acelaşi plan? Şi uite aşa a apărut un răspuns extrem, dat de bavarezi lui Aston Martin şi Porsche 911 Turbo, singurele sportive decapotabile cu 2+2 locuri. Este adevărat, cei de la Mercedes s-ar putea simţi ofensaţi că nu îi luăm în seamă cu al lor CLK preparat de AMG, dar cabrioletul lor este cu o clasă mai jos decât Seria 6. Sorry.Diferenţele faţă de un Seria 6 Cabrio obişnuit sunt aceleaşi ca dintre un coupe Seria 6 normal şi un M6: spoilere şi praguri specifice, ieşiri duble şi un mic difuzor în spate, jante cu cinci braţe frumos filigranate şi, bineînţeles, sigla M-Power pe toate părţile. Tratamentul interior este acelaşi ca în cazul coupeului, doar că nu mai avem plafon din carbon, ci o copertină din material textil, acţionată electric.Faţă de Aston sau 911, M6 Cabrio are un gabarit mai impozant, dar şi locurile din spate sunt mai încăpătoare. Lucru total irelevant pentru un demaraj până la 100 km/h cu doar 0,2 secunde mai lent decât coupeul: cei din spate au toate şansele să fie scalpaţi de curenţii de aer. Cei 507 CP dezvoltaţi de acelaşi V10 de pe M6 Coupe trebuie să imprime un comportament supersportiv unei maşini grele de două tone – cabrioletul îngrăşânsu-se cu aproximativ 220 kg faţă de coupe. Astfel, raportul kg/CP creşte de la 3,5 la 3,9, ceea ce înseamnă diferenţe de fracţiuni de secundă între cele două variante de caroserie ale lui M6, cu toate că oficialii declară că pe pista de la Nurburgring nu au fost sesizate diferenţe de comportament.Diferenţe apar, însă, pe nota de plată: aproape 10.000 euro mai mult faţă de M6 Coupe. În clubul sportivelor de 100.000 euro este chiar o sumă modică pentru creşterea exclusivităţii prin decapotare. Păcat că majoritatea clienţilor nu vor aprecia niciodată la adevărata valoare capacitatea pachetului tehnic. Chiar aşa, pe când un M6 CSL, optimizat pentru curse?
Sursa : proMotor

vineri, 2 noiembrie 2007

Nissan GT-3

După numeroasele serii de dezvăluiri neoficiale, iată că astăzi a venit timpul ca Nissan să prezinte oficial noul GT-R, o maşină performantă, construită după principiul "ultimate hypercar, de care se poate bucura oricine, oriunde, oricând". Nissan a creat noul GT-R pentru o oferi o maşină capabilă să se descurce la fel de bine pe circuitul de la Nurburging, cât şi pe străzile ude ale unei metropole.Pentru a-şi arăta suportul faţă de viitorii clienţi pasionaţi, Nissan îşi va speceliza mecanicii la Nissan High Performance Centers în Japonia şi va acorda gratuit o reglare a motorului si a trenului de rulare dupa primii 1000 de km şi, pe urmă , la fiecare 12 luni. Noul model beneficiază de Premium Midship package, o nouă platformă ce constă într-o aplicaţie în premieră a sistemului transaxial 4WD. Acesta constă în poziţionarea sistemului de transmisie în principal pe puntea din spate, realizându-se în acest mod o repartizare foarte eficientă a maselor.Dar vedeta principală, vinovată pentru performanţa noului model, este motorul VR38, un V6 de 3,8 litri supraalimentat de două turbine, ceea ce se traduce într-o putere maximă de 480 CP la 6.400 rpm şi un cuplu maxim de 588 Nm, între 3.200 şi 5.200 rpm. Pentru punerea acestei puteri pe asfalt este responsabil sistemul de transmisie GR6, cu ambreiaj dublu şi padele de acţionare a treptelor, situate în spatele volanului. Nici la nivelul consumului GT-R nu stă rău, anunţând un consum mediu de numai 8,2 litri/100 km, ceea ce respectă normele japoneze U-LEV.Suspensia este asigurată de un sistem Bilstein DampTronic, sistemul VDC-R (Vehicle Dynamic Control având trei moduri de funcţionare: Normal, Confort şi Race. Frânarea este esenţială pentru un hypercar, iar de acest lucru se ocupă un sistem ce poartă semnatura celor de la Brembo, compus din etrieri cu şase pistonaşe pe faţă şi patru pe spate. Cauciucurile Run-Flat, realizate în eclusivitate pentru noul GT-R, oferă în cazul unei pene o autonomie de până la 80 de km, în condiţiile în care şoferul nu va depaşi viteza de 80 km/h. În ceea ce priveşte performanţa acestora, noile pneuri au fost dezvoltate pentru o oferi un balans între comfort şi sportivitate, dar şi un nivel de aderenţă ridicat, chiar şi în cazul unei pene.
Sursa : proMotor